Specialist Mentenanta
Bucuresti, RO
In prezent cautam un Maintenance Specialist orientat catre echipa si proactiv, in cadrul companiei Rompetrol Downstream in Bucuresti.
Rompetrol, parte a Grupului KMG International, este locul unde mii de profesionisti si peste 200 de specializari, active in 11 tari, se conecteaza pentru a crea energia care ne duce mai departe. Credem ca adevarata ambitie se construieste prin munca, perseverenta si curaj, iar succesul este rezultatul valorilor comune. Cu aceasta convingere, te invitam in comunitatea Rompetrol, unde vei gasi sprijinul si oportunitatile de care ai nevoie pentru a-ti valorifica intregul potential.
Esti pregatit sa-ti dezvolti cariera intr-un mediu divers, dinamic si plin de perspective?
Noul tau rol: Vei gestiona și monitoriza executarea lucrărilor de mentenanță la stațiile de carburanți în conformitate cu bugetul alocat.
Activitatile care te vor ajuta sa stralucesti:
- Verificarea si monitorizarea bugetului OPEX mentenanta.
- Raportarea implicatiilor in cazul depasirilor de buget pe canale, servicii si/sau echipamente.
- Monitorizarea sesizarilor primite din locatii.
- Gestionarea si monitorizarea executiei lucrarilor la statiile de distributie carburanti.
- Verificarea periodica a stadiului fizic al lucrarilor si calitatea acestora, precum si a documentelor necesare spre a fi intocmite.
- Verificarea si confirmarea lucrarilor suplimentare necesare spre a fi executate.
- Verificarea si confirmarea pentru a fi platite a facturilor lunare emise privind serviciile de mentenanta in baza documentelor aferente emise de furnizori.
- Mentinerea legaturii cu contractorii de diferite specialitati care participa la intretinerea statiilor in vederea sincronizarii anumitor etape pe parcursul derularii lucrarilor.
- Efectuarea analizei lunare a performantei contractorilor in teren, prin calculul KPI-urilor.
- Mentinerea in permanenta a legaturii intre participantii la procesul de intretinere a locatiilor, in vederea rezolvarii operative a tuturor problemelor tehnice sau de alta natura care apar pe parcursul realizarii obiectivelor.
- Urmarirea completarii documentatiei referitoare la lucrarile de intretinere, in conformitate cu standardele companiei si/sau cerintele legale aplicabile.
- Monitorizarea remedierii eventualelor neconformitati constatate in cursul analizelor operative ale statiilor.
- Initializarea si monitorizarea cerintelor in SAP pentru executia lucrarilor de mentenanta pentru statiile de carburanti din reteaua Rompetrol.
- Relationarea cu departamentul de achizitii pentru emiterea comenzilor in SAP;
- Relationarea cu departamentul de contabilitate pentru transferul facturilor si a documentelor verificate.
Combustibilul necesar pentru a merge mai departe cu noi:
- Studii superioare tehnice in curs de finalizare/finalizate.
- Experienta anterioara pe un rol similar reprezinta un avantaj.
- Cunostinte medii/conversationale de limba engleza reprezinta un avantaj.
- Cunostinte de utilizare a pachetului MS Office.
- Cunostinte de utilizare a sistemului SAP reprezinta un avantaj.
- Permis de conducere categoria B reprezinta un avantaj.
Iti alimentam cariera in plus cu:
- Tichete de masa
- Bonus de vacanta
- Numarul zilelor de vacanta in functie de vechimea totala in munca, astfel incat sa va bucurati de mai mult timp liber
- Acces la sistemul medical privat (pachet medical) si tarife speciale de abonament pentru membrii familiei
- Asigurari de viata si medicale
- Zile libere si sprijin financiar pentru evenimente personale (casatorie, nastere, pierderea unei rude apropiate)
- Concediu de studii
- Petrecere de Craciun si 1 iunie cu un cadou special pentru copii
- Reduceri la diversi parteneri
- Acces la programe de formare
- Echipe si mediu de lucru suportive si profesioniste
- Bookster (imprumutati carti gratuit, livrate la birou)
Ce trebuie sa faci acum:
Daca esti interesat de acest rol, acceseaza „aplicati acum” pentru a trimite o copie actualizată a CV-ului.
Alimenteaza-ti cariera si porneste intr-o noua destinatie cu noi!
#ImpreunaCrestemOameni!